Este prea devreme pentru restaurarea acestui Bugatti Type 59 Sport, după 93 de ani

Este prea devreme pentru restaurarea acestui Bugatti Type 59 Sport, după 93 de ani

Automobilele din perioada interbelică sunt considerate de majoritatea cunoscătorilor ca fiind cele care îmbină perfect tehnica și arta.

Chiar dacă producția industrială începuse să se dezvolte, abilitățile necesare pentru fabricarea de automobile personalizate rămâneau de actualitate, iar integrarea esteticii în proiectare era un aspect evident.

Aceste automobile erau adesea inaccesibile din punct de vedere financiar, dar măiestria lor atrăgea cu siguranță clienți înstăriți. În acest context, s-a născut Bugatti Type 59 Sports, prezentat pe 24 septembrie 1933 la Marele Premiu de la San Sebastian. Ca și alte creații ale fondatorului Ettore Bugatti, acest automobil era o capodoperă inginerescă, combinând puterea cu delicatețea.

Cu linii elegante și un motor supraalimentat cu opt cilindri în linie, Bugatti Type 59 Sports promitea un dinamism rafinat. Roțile cu spițe foarte subțiri, supranumite „corzi de pian”, reduceau semnificativ masa suspendată, iar cele mai avansate amortizoare de atunci asigurau un contact excelent între roți și drum, oferind un confort impresionant pentru o mașină de curse.

Publicitate

Type 59 Sports a fost dotat cu un motor de 3,3 litri, având indicativul No. 5, și a participat la sezonul competițional din 1934. La debutul său, pilotul René Dreyfus a terminat pe locul trei în Marele Premiu de la Monaco, iar Robert Benoist a obținut locul patru la Marele Premiu al Franței. La Marele Premiu al Belgiei, același rezultat s-a repetat, iar la Marele Premiu al Spaniei, Jean-Pierre Wimille a terminat pe locul șase.

Obișnuit cu victoriile, Ettore Bugatti a decis să retragă automobilele Type 59 Sports din competiții. Astfel, patru exemplare au fost vândute unor pasionați britanici. Unul dintre ele a fost transformat la comandă în roadster de stradă de către uzina de la Molsheim, un fapt unic pentru Bugatti. Aceasta a rămas în starea sa originală, nerestaurată, reprezentând o mărturie autentică a vremii în care a fost creat.

Transformarea în roadster a implicat îndepărtarea compresorului de supraalimentare și integrarea unui rezervor de ulei, două pompe pentru lubrifierea motorului și o cutie de viteze sincronizată cu patru trepte. Caroseria a suferit modificări subtile, incluzând aripi minimaliste, un mic parbriz, faruri montate la nivelul șasiului și uși laterale. Mașina a primit un nou număr de șasiu: 57248.

Astfel, automobilul a devenit compatibil atât pentru utilizare pe stradă, cât și pentru competiții. Jean-Pierre Wimille a continuat să concureze cu acest Bugatti Type 59 Sports începând din 1935, câștigând în 1937 Marile Premii de la Pau, Tunis și Marsilia, printre altele.

Cunoscută sub numele de „La Grand Mère” (Bunica) de către mecanicii din Molsheim, mașina a concurat ulterior în Africa, obținând ultima victorie la Marele Premiu al Algeriei. În iulie 1937, Wimille a câștigat Marele Premiu de la Marne, având un avans de peste trei minute față de locul secund.

La finalul sezonului, automobilul a fost achiziționat de Regele Leopold al III-lea al Belgiei, care a domnit între 1934 și 1951. Bugatti a revopsit mașina special pentru rege, schimbând culoarea originală albastră în negru, cu o dungă galbenă care amintea de culorile belgiene. Detalii despre utilizarea sa de către rege în anii următori sunt neclare, dar se pare că a fost depozitat și a avut o utilizare limitată.

După deportarea regelui și a soției sale în 1944, mașina a fost inclusă în inventarul Casei regale. În 1967, fostul monarh a vândut-o unui colecționar belgian care a păstrat-o timp de aproximativ 20 de ani, fără a o restaura. Ulterior, în 1989, vehiculul a ajuns la un pasionat american al mărcii Bugatti, care a menținut mașina în starea sa originală, efectuând doar reparații funcționale.

Exoticul roadster a continuat să fie deținut de colecționari care au respectat istoria mașinii, păstrând caroseria neatinsă. Acum, la 93 de ani, această bijuterie din istoria auto este în posesia unui pasionat care a decis să conserve aspectul său patinat. Au fost realizate intervenții minime, precum aplicarea unui strat de protecție pe zonele de vopsea încă intacte și retușuri ușoare pe zonele deteriorate, fără a modifica scaunele din piele sau suprafețele din lemn, care păstrează aspectul lor original.